ABALCAR v.

0.1 abalca, abalcar, abalcau, balca.

0.2 Etimo incerto: lat. placare? (REW 6555, con fondate incertezze).

0.3 Bonvesin, Volgari, XIII tu.d. (mil.): 1.

0.4 In testi sett.: Bonvesin, Volgari, XIII tu.d. (mil.).

In testi sic.: Accurso di Cremona, 1321/37 (mess.).

0.5 Per il sic. si dovrebbe ricostruire un inf. abalcari.

0.6 N Doc.: cit. tutti i testi

0.7 1 Placare.

0.8 Pietro G. Beltrami 10.03.1998.

1 Placare.

[1] Bonvesin, Volgari, XIII tu.d. (mil.), De scriptura nigra, 692, pag. 124: Li flum ni le fontane con l'aqua de la mar / La sé, k'eo ho tamagna, no m'aven asmorzar; / Se li mont fossen pan ked eo devess mangiar, / La fame crudelissima no m'ave abalcar.

[2] Accurso di Cremona, 1321/37 (mess.), L. 6, cap. 9, vol. 2, pag. 96.15: E la virtuti di issu medemmi Sylla, poy que foru ructi et gittati li chavaturi di la malvastati, da la quali issa era assiyata, misi li cateni a li mani di Jugurta e constrinsi Mitridati et ripressi oy abalcau li planti di la guerria sociali, ruppi la segnuria di Cinna.

[3] Sposiz. Pass. s. Matteo, 1373 (sic.), cap. 7, par. 19, vol. 1, pag. 142.2: Si ài ira in cori, si cuncupissencia in cori et in corpu, kistu santu sacramentu richipulu devotamenti, et frequentalu devotamenti: omni ira et tristicia si abalca, omni cuncupissencia et iniquitati si amorta. Et zo esti probata cosa et experta.

[u.r. 11.09.2018]