ABBRUSCARE v.

0.1 abruscassi, abruscati.

0.2 Etimo incerto: DEI s.v. bruscare ipotizza un lat. volg. *brusicare, iterativo di *brusare 'bruciare'. || Cfr. anche Piccitto s.v. abbruscari, che per il sic. moderno indica accezioni come 'bruciacchiare', 'abbronzare', 'strinare', ecc.

0.3 Giovanni Campulu, 1302/37 (mess.): 1.

0.4 Att. solo in Giovanni Campulu, 1302/37 (mess.).

0.7 1 Bruciare parzialmente, bruciacchiare.

0.8 Pär Larson 10.03.1998.

1 Bruciare parzialmente, bruciacchiare.

[1] Giovanni Campulu, 1302/37 (mess.), L. 3, cap. 18, pag. 103.26: Stecte kistu fratre Benedictu intra kistu furnu tuctu killu iornu fine all'autru iornu: quandu tornaru killi homini a vìdere killu monacu arsu, trovarulu ki non sulamente illu non era statu arsu, ma li vestimenti soy non eranu stati abruscati nen tuccati da lu focu.

[2] Giovanni Campulu, 1302/37 (mess.), L. 4, cap. 39, pag. 166.14: Sanctu Gregoriu rispunde e dichi: «Sì, si pò provari: ca nuy ligimu jn lu libru de 'Genesi' ki quandu Deu punia li Sodomiti, pluvia focu e sulfaru, a zo ki lu focu li abruscassi e lu fituri de lu sulfaru li auchidissi: ca comu li Sodomiti pir killu piccatu avianu sentutu et arduri de cuncupiscencia e fituri de carni, cussì Deu volci mustrari jn la pena loru et arduri di focu e fituri di sulfaru».

[u.r. 14.04.2017]