ABBUCCARI v.

0.1 abbuccau, abbuccausi.

0.2 Da bocca. || Cfr. VES s.v. abbuccari, che rinvia al lat. bucca.

0.3 Sposiz. Pass. s. Matteo, 1373 (sic.): 1.

0.4 Att. solo in Sposiz. Pass. s. Matteo, 1373 (sic.).

0.6 N L'entrata sic. si giustifica per la sua specializzazione semantica: cfr. VES e Piccitto s.v. abbuccari.

Doc. esaustiva.

0.7 1 Mettere (un recipiente) a bocca in giù. 2 Pron. Gettarsi bocconi, prostrarsi.

0.8 Pär Larson 10.03.1998.

1 Mettere (un recipiente) a bocca in giù.

[1] Sposiz. Pass. s. Matteo, 1373 (sic.), cap. 6, par. 6, vol. 1, pag. 90.25: santu Binidictu dissi a killu lu quali avia ascusu lu flascuni: - Figlu, guarda a zo ki tu truvirai dintru a killu ki tu amuchasti a lu boscu -, et killu abbuccau lu flascu et ixiundi unu scursuni. || L'ed., emendata nel gloss., legge abuctau (cfr. abbuttare).

2 Pron. Gettarsi bocconi, prostrarsi.

[1] Sposiz. Pass. s. Matteo, 1373 (sic.), cap. 11, prol., vol. 2, pag. 9.12: Et andau arassu un pocu, et abbuccausi supra la sua fachi, et orau et dissi: - Patri meu, si illu pò essiri, partasi da mi kistu calichi; ma veramenti non comu voglu eu, ma comu voy tu. || Trad. di Matth. 26, 39: «Et progressus pusillum procidit in faciem suam».

[u.r. 06.09.2018]