AGGINOCCHIARE v.

0.1 acenoquià , açenoquià , acenoquià-se, açenoquià-se, acenoquià-sse, adgenuchiause, agenochiau, agenuchandusi, agenuchiau, agenuchiause, agenuchiausi, agenuchlaussi, aginocharu, aginochate, aginochau, aginochausj, aginochia, aginochiu, aginucharusj, aginuchau, aginuchause, aginuchausi, aginuchiari, aginuchiativi, aginuchiavanusi, azenochià-se, azenoquiar; f: agginocchiarono.

0.2 Da ginocchio.

0.3 Bestiario d'Amore, XIV in. (pis.): 1.

0.4 In testi tosc.: Bestiario d'Amore, XIV in. (pis.).

In testi sett.: Tristano Veneto, XIV.

In testi sic.: Giovanni Campulu, 1302/37 (mess.); Accurso di Cremona, 1321/37 (mess.).

0.5 Solo pron.

0.6 N L'es. dalle Prediche di Giordano da Pisa, cit. da Crusca (5), e passato a TB e GDLI, è prob. un falso del Redi: cfr. Volpi, Le falsificazioni, pp. 89-90.

Doc.: cit. tutti i testi.

0.7 1 Pron. Mettersi in ginocchio, in segno di sottomissione o di umiltà.

0.8 Elena Artale 04.02.1999.

1 Pron. Mettersi in ginocchio, in segno di sottomissione o di umiltà.

[1] Bestiario d'Amore, XIV in. (pis.), pag. 86.4: [L']unicorno àe intra 'nburo le corna li orechi sì forte che non este nessuna armadura che si difendesse né nessuna chosa l'aspeterebe per paura se non la vergine pulcella. Ché quand'elli [la sente] per lo sentore, sì s'aginochia dinassi lei e s'aumilia molto dolce mente. E però lo savio chaciatore che chonoscie la sua natura, sì mette una pulcella chulà el'auça di passare, ché sae che si dé adormentare per chagione de la pulcella...

[2] Giovanni Campulu, 1302/37 (mess.), L. 1, cap. 8, pag. 21.24: Venendo a morti chillu patri sanctu Anastasiu, unu fratri era in lu monasteriu, ky non vulia vivere, poy ky Anastasiu moria; chistu fratri sì se aginuchau a chillu patri sanctu Anastasiu, e cum grandi lacrimj sì lu prigava et dichìa: 'Eu ti sconiuru pir chillu Deu a lu qualj tu vay, ki tu non mi lassj vivere septe iornj poy ky tu morj'.

[3] Accurso di Cremona, 1321/37 (mess.), L. 2, cap. 1, vol. 1, pag. 63.25: Valesiu, homu riku et di vita di campisu, avendu duy soy filgi masculi et una fimina qui erannu infirmi a morti et andandu a lu focu a pilyari aqua calda per quisti infirmi, agenuchlaussi et pregau li dei familiari soy qui transfirissiru supra la sua capu lu periculu di li citelli.

[4] Giovanni Campulu, 1302/37 (mess.), L. 3, cap. 37, pag. 124.31: Adimurandu unu pocu kistu previte in la oratione, killu ki li divia tallare la testa sì lu tuccau cum lu pede, danduli unu cauchi, e dìxilli: 'Lèvate et aginochate in terra, e stendi la testa!'. Levàusse lu previti et aginuchause in terra, e stise lu collu a rrechipere la morte...

[5] Sposiz. Pass. s. Matteo, 1373 (sic.), cap. 11, par. 5, vol. 2, pag. 14.15: perkì pregava? Respondeo: Alcuna oracioni esti in modo optativo, alcuna oracioni si fa in modo indicativo; Cristu orava in modu indicativo, cum optativu modu. Et insignava et amustravani: Cussì oririti quandu siriti in periculi: aginuchiativi dananti Deu comu mi aginochiu eu; partiritivi da la cumpagna di li homini per essiri plui solitarii, quandu oririti a Deu, per mectiri meglu lu vostru cori in Deu, comu fichi eu.

[6] Tristano Veneto, XIV, cap. 361, pag. 324.21: Et abiando dito queste parole, de presente elo sì vene inversso Tristan, et sì se voleva azenoquiar davanti de lui.

[7] f Giordano da Pisa, Prediche (Redi): Umilmente s'agginocchiarono a' piedi del Re. || Crusca (5) s.v. agginocchiare.

[u.r. 28.11.2019]