AGURERI s.m.

0.1 aguerreri, agureri, agureru, aguriri, agurreru.

0.2 Lat. augurium (LEI 3, 2312), con mediazione del prov. (LEI 3, 2314.37-44).

0.3 Accurso di Cremona, 1321/37 (mess.): 1.

0.4 Att. solo in Accurso di Cremona, 1321/37 (mess.).

0.7 1 Nell'età classica, sacerdote preposto all'interpretazione di det. elementi al fine di trarne auspici per gli eventi futuri.

0.8 Roberta Cella 05.11.1999.

1 Nell'età classica, sacerdote preposto all'interpretazione di det. elementi al fine di trarne auspici per gli eventi futuri.

[1] Accurso di Cremona, 1321/37 (mess.), L. 4, cap. 6, vol. 1, pag. 178.27: Tiberiu Graccu essendu stati pilyati duy serpenti intra la casa sua, lu unu masculu et l'altra femina, issu certificatu da lu agureri que, se lu masculu scampava, la mulyeri muriria tostu et, si la fimina scampava, issu altressì beni muriria...

[2] Accurso di Cremona, 1321/37 (mess.), L. 8, cap. 12, vol. 2, pag. 176.15: Adonca la pintura sua esti arusata di li lacrimi di lu agureru et di lu so amicu et di lu so frati, ma lu plantu di lu patri qui lu sguardava issu lu lassau da estimari per affectu.

- Preveti agureri: casta dei sacerdoti indovini.

[3] Accurso di Cremona, 1321/37 (mess.), L. 1, cap. 1, vol. 1, pag. 13.10: Tyberiu Graccu mandau soy littiri a lu collegiu di li preveti agureri, per li quali issu significava que issu avia sguardati li libri di Sibilla qui partenenu a li sacrificij di lu populu et avia truvatu commu sacrilegiu era statu factu in la esliciuni di li consuli.

[u.r. 11.04.2006]