ARRIBELLARE v.

0.1 aribellaro, aribellassero, aribellati, arrebellari, arribellau, arribellavanu.

0.2 Da ribellare.

0.3 Conti di antichi cavalieri, XIII u.q. (aret.): 1.

0.4 In testi tosc.: Conti di antichi cavalieri, XIII u.q. (aret.).

In testi sic.: Simone da Lentini, 1358 (sirac.).

0.6 N Doc.: cit. tutti i testi.

0.7 1 Pron. Lo stesso che ribellarsi. 2 Trans. Far ribellare, agitare.

0.8 Niccolò Scaffai 29.05.2000.

1 Pron. Lo stesso che ribellarsi.

[1] Conti di antichi cavalieri, XIII u.q. (aret.), 3, pag. 71.15: E poi che fo morto Scipione, molte proventie s'aribellaro contra Roma, ed a li Romani cominciò a prendare male de tucte loro battaglie.

[2] Doc. aret., 1337, 770, pag. 654.27: Domandasi per messere Piero che se alcuna terra sua o de suoi consorti o che per loro se tenga o loro fedeli li se aribellassero o fossero aribellati sieno tenuti li Comuni de Fiorença e d'Areço fare hoste e ogne altra cosa per la quale le terre e fedeli loro 'ro sieno raquistate e remesse a la loro obedientia.

[3] Simone da Lentini, 1358 (sirac.), cap. 29, pag. 135.14: Poy si partiu lu Conti et vinnisindi in Cusencza, ca li Cosintini si arribellavanu a lu duca Rugeri, sou niputi, et infra tri iorni tutti li vigni et tutti li aulivi li taglaru et misirunchi lu aratu et poy si parteru.

2 Trans. Far ribellare, agitare.

[1] Simone da Lentini, 1358 (sirac.), cap. 28, pag. 132.3: Et stabilutu chi fu lu castellu et la terra di sua genti, secundu li parsi a ssì lu meglu, et illu prisi li pluy potenti di Butera et mandauli a stari in Calabria, dubitandu chi illi, rumanendu in Butera, purrianu trattari alcuna fraudi et malicia cum tradimentu et arrebellari la terra.

[u.r. 10.09.2008]