CONCOMITANZA s.f.

0.1 cuncomitancia.

0.2 Lat. concomitantia (DEI s.v. concomitare).

0.3 Sposiz. Pass. s. Matteo, 1373 (sic.): 1.

0.4 Att. solo in Sposiz. Pass. s. Matteo, 1373 (sic.).

0.7 1 Unione, legame. 1.1 [Relig.] [Con rif. alla triplice natura di Cristo:] l'unione inscindibile fra il corpo, l'anima e la divinità.

0.8 Sara Ravani 19.02.2003.

1 Unione, legame.

[1] Sposiz. Pass. s. Matteo, 1373 (sic.), cap. 7, par. 18, vol. 1, pag. 135.14: Gregoriu, ponamus, sì esti cuniunctu cum mi per parentatu, et Gregorius sì esti papa; lu papa esti cuniuntu cum mi a parentatu per cuncomitancia, per ben ki non si cuniungi cum mi per raxun di papatu.

1.1 [Relig.] [Con rif. alla triplice natura di Cristo:] l'unione inscindibile fra il corpo, l'anima e la divinità.

[1] Gl Sposiz. Pass. s. Matteo, 1373 (sic.), cap. 7, par. 18, vol. 1, pag. 134.31: et inperzò ki lu corpu di Cristu esti cuniunctu cum l'anima per causa di cuncomitancia (id est, inperzò ki lu corpu non esti senza l'anima et senza la divinitati), in kista hostia esti lu corpu et lu sangui et l'anima et la divinitati et tuctu Cristu: comu esti in sè, cussì esti Cristu in lu grandi altaru.

[u.r. 13.11.2020]