FUMIERE s.m.

0.1 fumiru, fumure.

0.2 Fr. fumier (DEI s.v. fumiere).

0.3 Accurso di Cremona, 1321/37 (mess.): 1.

0.4 In testi mediani e merid.: Mascalcia L. Rusio volg., XIV ex. (sab.).

In testi sic.: Accurso di Cremona, 1321/37 (mess.).

0.6 N Doc. esaustiva.

0.7 1 Materia fecale di origine animale, sterco.

0.8 Elisa Guadagnini 23.04.2007.

1 Materia fecale di origine animale, sterco.

[1] Accurso di Cremona, 1321/37 (mess.), L. 1, cap. 5, vol. 1, pag. 40.3: Et intandu sonnau que lu sou compagnuni li era statu purtatu tuttu plagatu et pregavalu que issu, a lu Mancu, non dinegassi vindicta a la sua morti, ca lu sou corpu tallyatu et plagatu da lu fundacaru intandu se carriava a la porta cuvertu di fumiru. || Cfr. Val. Max., I, 7, ext.10: «stercore coopertum».

[2] Mascalcia L. Rusio volg., XIV ex. (sab.), cap. 133, pag. 265.15: Un' alt(ra) enfermetate adeve' allu c. en nellu ve(n)tre, face(n)te rumore in de le 'ntestine; et fa spesse fiate fumur(e) lu c. lu civo n(on) digesto et liquido como acq(u)a, adeve' m(u)lte fiate p(er) multo manecar(e) et n(on) digesto...

[u.r. 26.03.2024]