IMBRUXINARI v.

0.1 imbrosinassi, imbruschinanu, imbrusinata, imbrusinatu, imbrussinarli, imbrussinarsi, imbrussinarssi, imbrussinassiru, imbrussinata, imbrussinati, imbrussinatu, imbrussinau, imbrussinauli, inbruschinata, inbrussinata, inbrussinatu, inbruxinasti, inbruxinata, inbruxinati, inbruxinau, inbruxinava.

0.2 Etimo non accertato. || Cfr. Ambrosini, Stratigrafia, p. 38.

0.3 Giovanni Campulu, 1302/37 (mess.): 1.1 [3].

0.4 In testi sic.: Giovanni Campulu, 1302/37 (mess.); Accurso di Cremona, 1321/37 (mess.).

N Att. solo mess. || Ma cfr. 0.5.

0.5 Si sceglie in entrata la grafia x alternante con s, ss, sch per indicare la sibilante palatale del sic.: cfr. Rinaldi, Testi d'archivio, pp. 354 e 388-389.

Per la diffusione merid. e sarda cfr. DES s.v. imbrošinare.

0.6 N Doc.: cit. tutti i testi.

0.7 1 Imbrattare con sostanze ritenute sudicie; lordare, sporcare. 1.1 Fig. Corrompere o guastare spiritualmente o moralmente (con atti o parole contrari al codice religioso o etico). [In partic.:] privare dell'onore e della dignità.

0.8 Diego Dotto 12.10.2012.

1 Imbrattare con sostanze ritenute sudicie; lordare, sporcare.

[1] Angelo di Capua, 1316/37 (mess.), L. 2, pag. 40.1: tu, Pirru, fachisti vidiri la morti di meo figlu, et cum lu sangui so inbruxinasti la fachi di lu patri».

[2] Accurso di Cremona, 1321/37 (mess.), L. 2, cap. 1, vol. 1, pag. 58.4: Li quali essendu mandati messagi da lu senatu a Tarantu et avendu riciputi locu grandissimi iniurij et essendu l'unu imbrussinatu di urina, foru introdutti a lu palazu...

- Pron.

[3] Angelo di Capua, 1316/37 (mess.), L. 2, pag. 38.22: Et lu re Priamu similimenti girandusi si inbruxinava di lu sangui lu quali era atornu li autari...

1.1 Fig. Corrompere o guastare spiritualmente o moralmente (con atti o parole contrari al codice religioso o etico). [In partic.:] privare dell'onore e della dignità.

[1] Angelo di Capua, 1316/37 (mess.), L. 2, pag. 33.10: Et intandu eu videndulu cum grandi plantu li parlai et dissi: «[[...]] O Ecthor, da qual parti tu veni, ki si tanctu aspictatu? Do, ki suza cosa inbruxinau lu to visu sì sirenu, lu quali non esti dignu essiri suzatu!».

[2] Accurso di Cremona, 1321/37 (mess.), L. 4, cap. 3, vol. 1, pag. 169.22: Phyrria per sua belizza da nulla parti imbrussinau la sua constantissima abstinencia.

- Pron.

[3] Giovanni Campulu, 1302/37 (mess.), L. 3, cap. 15, pag. 96.24: ca li sirvituri de Deu non se imbruschinanu de parole ociuse, pir la bona simplichitate ki è in loru...

[4] Accurso di Cremona, 1321/37 (mess.), L. 3, cap. 1, vol. 1, pag. 100.14: O manu digna qui non se imbrosinassi di publicu parricidiu!