INFRANCHITO agg.

0.1 infrancutu, infrankutu.

0.2 V. infranchire.

0.3 Accurso di Cremona, 1321/37 (mess.): 1.

0.4 In testi sic.: Accurso di Cremona, 1321/37 (mess.).

0.6 N Voce redatta nell'ambito del progetto DiVo.

Doc.: cit. tutti i testi.

0.7 1 [Di uno schiavo:] affrancato.

0.8 Diego Dotto 22.06.2014.

1 [Di uno schiavo:] affrancato.

[1] Accurso di Cremona, 1321/37 (mess.), L. 2, cap. 1, vol. 1, pag. 69.21: Que lu sclavu infrankutu li quali èn convintu di ingratitudini da su patruni perdi la frankiza. || Cfr. Val. Max., II, 6, 6: «libertus».

[2] Accurso di Cremona, 1321/37 (mess.), L. 6, cap. 1, vol. 2, pag. 59.3: O commu issu fici beni commu severu guardanu di hunestati! Ca issu aucisi unu so servu infrancutu, lu quali issu amava multu, sapendu que quillu infrancutu avia bassata una sua filya... || Cfr. Val. Max., VI, 1, 4: «in libertum namque gratum admodum sibi animaduertit, quia eum nubilis iam aetatis filiae suae osculum dedisse cognouerat».

[3] Sposiz. Pass. s. Matteo, 1373 (sic.), Prologo, cap. 12, vol. 1, pag. 41.12: ma quandu lu iustu pecca, merito issu esti privatu di omni gracia, comu lu servu infrancutu ki fa contra so patruni...

[u.r. 27.12.2017]