SCHIAPPARE v.

0.1 schapati, schapatu.

0.2 Lat. mediev. sclapare (GDLI s.v. schiappare).

0.3 Accurso di Cremona, 1321/37 (mess.): 1.

0.4 Att. solo in Accurso di Cremona, 1321/37 (mess.).

0.6 N Doc. esaustiva.

0.7 1 Spaccare, fendere (un albero). 1.1 Ridurre a brandelli (la falda di una veste).

0.8 Sara Ravani 29.09.2017.

1 Spaccare, fendere (un albero).

[1] Accurso di Cremona, 1321/37 (mess.), L. 9, cap. 12, vol. 2, pag. 230.14: Millo Cucomati, con zò sia cosa que, andandu so caminu, issu avissi truvatu unu ruviri schapatu cu li cugni da intra, fidandusi di sua forza andau a lu ruviri et ficau li mani da intra sfurzandusi d'aprirlu. || Cfr. Val. Max., IX, 12, ext. 9: «cum iter faciens quercum in agro cuneis adactis fissam uidisset».

1.1 Ridurre a brandelli (la falda di una veste).

[1] Accurso di Cremona, 1321/37 (mess.), L. 2, cap. 2, vol. 1, pag. 79.7: 9. Eciandeu Luciu Carpulano Piso, essendu consulu, con chò sia cosa que issu facissi guerra in Sicilia contra li fugitivi e Ticiu, prefectu di li homini a cavallu, inturniatu da una multitudini di jnimici avissi arinduti l'armi, cumandau que lu prefectu fussi punitu di diversi mayneri di contumelij, facendulu stari cu la toga vistutu et scintu in gunella, a pedi scalzu, [schapati li gaydi,] di la matina fin a nocti, per tuttu lu tempu in que durau quillu fattu. || Cfr. Val. Max., II, 7, 9: «toga laciniis abscisis».