STRICARI v.

0.1 stricali, stricandu, stricari, stricāvalla, striki.

0.2 Lat. volg. *stricare (VSES s.v. stricari).

0.3 Giovanni Campulu, c. 1315 (mess.): 1.

0.4 In testi sic.: Giovanni Campulu, c. 1315 (mess.).

0.6 N Doc. esaustiva. || Si completa con stricato.

0.7 1 Strofinare o frizionare con le mani. 1.1 Pron. [Rif. a un animale:] strofinarsi (la pelle).

0.8 Marco Maggiore 24.04.2018.

1 Strofinare o frizionare con le mani.

[1] Giovanni Campulu, c. 1315 (mess.), L. 3, cap. 17, pag. 101.25: Cumpluta la oratione, cum l'autra manu sinistra accommenczau a scoperire la fache de lu mortu, e stricāvalla multu bene cum killa pulvere ki avia prisu da pede de lu altaru.

[2] Mascalcia G. Ruffo volg., a. 1368 (sic.), cap. 6, pag. 581.6: e stricali in prima li flanki cun li manu uncti di oglu caldu, e, cussė stricandu, si scalfa intra sí e la ventositati ki āvi intru la ventri la manda fora pir lu cannolu apostutu.

[3] Thes. pauper. volg. (ed. Rapisarda), XIV (sic.), cap. 43, pag. 52.20: et quisto letargio misca insembla cun lu capitellu in modu di lixia e lassali arisictari et di quilla acqua lava li capilli cum pectini sencza stricari la testa...

1.1 Pron. [Rif. a un animale:] strofinarsi (la pelle).

[1] Mascalcia G. Ruffo volg., a. 1368 (sic.), cap. 32, pag. 595.26: E sachi ki lu cavallu si divi guardari, quandu si cocchi in alcunu locu pir alcuna infirmitati, ki non si striki ni non morda li cocturi.